Arhiva
Evenimente

Data:

Monumente istorice din Mihăileni



Două monumente istorice se găsesc pe teritoriul acestei comune: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate  din Metiş şi Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Moardăş.

Ansamblul bisericii luterane din Moardăş a ridicat la sfârşitul secolului XIV, de atunci datând biserică sală în stil gotic şi turnul-clopotniţă. Din păcate, turnul s-a prăbuşit în anul 1880 şi nu a fost reconstruit. După secolul al XIV-lea, biserica a fost fortificată cu o incintă poligonală,  care se păstrează fragmentar.

Altarul bisericii datează din  secolul al XVIII-lea, iar cea mai veche parte  tabloul principal – Răstignirea – se pare că ar fi fost pictat la 1700.  În 1789, altarul a fost restaurat al Petersberger, pentru suma de 421 florini. Orga a fost construită în 1803 de Samuel Maetz din Biertan. În 1918, tuburile orgii au fost confiscate pentru realizarea unei maşini de război şi abia în 1963  au fost înlocuite. Biserica poartă hramul Sf. Nicolae.

Biserica evanghelică din Metiş este pomenită pentru prima oară în 1414, când se menţionează şi hramul acesteia: Sf. Cruce. Construcţia edificiului a început însă încă din secolul al XIV-lea, dar din vechile construcţii nu s-a păstrat decât turnul de vest. Biserica veche a fost demolată în anul 1861, iar noua biserică a fost finalizată doi ani mai târziu. Tot în anul 1863 s-a achiziţionat şi noul altar, construit la Viena. Orga datează din 1793, fiind construită de acelaşi Samuel Maetz.

Din fortificaţiile de odinioară, cunoscute din reprezentări grafice din secolul  al XIX-lea, s-a păstrat un singur turn, cea mai mare parte a curtinei fiind demolată în anul 1898.

O Biserică evanghelică există şi în Răvăşel, dar nu deţine statutul de monument istoric. A fost construită în 1825 şi se presupune că ar fi fost ridicată pe locul unui lăcaş mai vechi. Orga bisericii datează din 1791, fiind opera lui Johannes Hahn, dar în 2003 a fost transferată în Sebeș.

În secolul al XIX-lea au fost construite bisericile ortodoxe din comună: Biserica „ Sf. Nicolae” – ridicată în 1839, pe locul unei bisericuţe de lemn, Înm Mihăileni, Biserica din Răvăşel a fost construită în 1866, iar Biserica „ Sf. Paraschiva” din Şalcău datează din 1883. O a doua biserică a fost construită în secolul al Mihăileni în 1971.