Arhiva
Evenimente

Data:

Monumente istorice din Sibiu



Un periplu nu poate începe decât în zona centrală a celor trei pieţe istorice: Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet, acolo unde a început istoria oraşului şi acolo unde palpită şi acum viaţa lui culturală, istorică şi socială. 

I se spunea Grosser Ring sau Grosser Platz, în perioada interbelică a fost numită Piaţa Regele Ferdinand, iar în cea comunistă - Piaţa Republicii. Aici bate inima Sibiului, aici e locul unde se întâlnesc sibienii, pe o suprafaţă de 142 metri lungime şi 93 metri lăţime: în Piaţa Mare.

Pizza Mare exista încă din 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului, dar prima menţiune documentară datează din 1411. În secolele următoarele, regăsim de multe ori Piaţa mare în documentele vremii: în  1550, aici a fost instalat "Stâlpul infamiei", unde sunt pedepsiţi "maleficanţii" ca mijloc de corecţie; apoi aici erau arse pe rug vrăjitoarele, soldaţii dezertori  erau executaţi. Şi tot aici se sărbătoresc evenimentele importante, precum pacea din Ştefan Bathory şi ţarul Rusie. În secolul al XVIII-lea, locul era folosit drept târg, iar primul contact cu teatrul al sibienilor a avut loc tot în Piaţa Mare, în 1752, într-o casă din lemn.

Toate imobilele din acest perimetru sunt monumente istorice, printre cele mai importante numărându-se Palatul Brukenthal, clădirea Băncii de Credit Funciar şi Biserica Romano-Catolică.

Loc de tortură şi apoi de târg a fost şi Piaţa Mică, aflată în imediata vecinătate a Pieţei Mari. Piaţa este împărţită în două părţi distincte de strada Ocnei care coboară pe sub Podul Minciunilor spre oraşul de jos.

Casele din acest spaţiu datează din secolele XIV – XVI şi au drept caracteristică acel portal masiv, boltit şi loggia de la parter, boltită spre piaţă. Nu lipsesc nici „ochii” Sibiului, ascunşi în acoperişuri. Aici se găsesc Casa Luxemburg şi Casa Artelor, Casa Hermes şi Podul Minciunilor.

Cea mai veche dintre cele trei pieţe este Piaţa Huet, formată pe traseul primei incinte fortificate a Sibiului, ridicate la sfârşitul secolului al XII-lea.

Clădirile pe car ele vedem astăzi au fost ridicate începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea, iar cele mai importante sunt Biserica Evanghelică şi  sediul Colegiului Naţional „Brukenthal, Casa Parohială şi Turnul Scărilor.

În 1415 este menţionată aici existenţa capelei cimitirului cu hramul Sf. Iacob, dreptul de patronat fiind concesionat de către papă unuia din vicejuzii Sibiului pe nume Iacob.

Fără doar şi poate unul dintre simbolurile Sibiului şi unul dintre cele mai căutate locuri este Turnul Sfatului. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241, dar turnul a fost finalizat în mai multe etape de construcţie. Dar, pe peretele sudic al turnului sunt încastrate reprezentările în relief de piatră a doi lei care se presupune ca fac parte din structura originală a turnului.

Lucrări ample s-au efectuat în anii 1586 - 1588, după ce în 17 februarie 1585 s-au prăbuşit etajele superioare, surprinzând-l printre dărâmături pe pictorul Johann David în timp ce zugrăvea bolta.

La capitolul întrebuinţări, trebuie menţionat faptul că turnul a fost utilizat ca depozit de cereale, ca punct de observaţie a incendiilor, punct de arest temporar sau chiar de muzeu de ştiinţe naturale la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Din centurile de fortificaţie ale Sibiului fac parte şi Turnul Scărilor, Turnul Archebuzierilor, Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul de poartă, Turnul Gros, Turnul Pielarilor şi Turnul Pulberăriei.

O biserică din inima Sibiului domină prin înălţime toate clădirile. E un simbol al oraşului şi e veche de sute de ani: Biserica Evanghelică. Construcţia ei a început în urmă cu mai bine de 800 de ani şi, aşa cum arată documentele, la început era o bazilică romanică, transformată mai târziu într-una gotică. Masiva construcţie (măsoară 73,34 metri înălţime) a fost ridicată în mai multe etape, partea cea mai timpuriu atestată fiind corul, consemnat într-un document din 1371. Lucrările aveau să se încheie peste mai bine de un secol, în 1520.

Dincolo de sobrietatea arhitecturală, „întreruptă” de sculpturi gotice, există câteva elemente  care fac deliciul unui popas în acest locaş. Altarul vechi este datat 1512; Patimile lui Iisus, reprezentate prin picturi sunt inspirate din gravurile lui Albrecht Dürer, iar în centru se află Răstignirea. Sfinţii pictaţi anterior au fost acoperiţi în 1545 cu inscripţii biblice, iar din vechea pictură se mai pot vedea mâinile Mariei Magdalena pe cruce. Cristelniţa a fost realizată de meşterul transilvănean Leonhardus, în 1438, şi se spune că a fost făurită din tunurile turceşti capturate de sibieni în 1438.

Biserica adăposteşte cea mai mare din ţară - construită de firma Sauer din Frankfurt, Germania, între anii 1914-1915. Această orgă este însă ascunsă în spatele unei alte orgi imense, datate în 1672 şi construite de Johann Vest din Slovacia.

În ferulă se găsesc 66 de pietre funerare, care au fost mutate din biserică la mijlocul secolului al XIX-lea, căci aici au fost înmormântaţi senatori, juzi regeşti, comiţi, primari ai oraşului şi chiar voievodul Mihnea cel Rău, decedat în 1510. Cele mai vechi pietre funerare sunt datate 1499, iar printre cele mai recente, 1759, 1761, sunt cele ale familiei Dobosi. În 1796 au fost interzise înmormântările în incinta bisericii, înregistrându-se însă o excepţie, în 1803, la decesul lui Samuel von Brukenthal, ultima personalitate care şi-a găsit odihna de veci aici. Multe dintre aceste pietre funerare reprezintă adevărate opere de artă, prin migala cu care au fost lucrate. Împreună, ele alcătuiesc un ansamblu unic în ţară.

Deasupra ferulei, într-un loc mai puţin vizitat, dar folosit pentru concerte de orgă, se găseşte o cronică în piatră datând din Evul Mediu. Sunt astfel consemnate, în limba latină, cele mai importante evenimente dintre anii 1409-1566: vizite ale unor regi, năvăliri ale turcilor, răscoala lui Gheorghe Doja, ciuma, invazia lăcustelor. O singură inscripţie este în limba germană şi se pare că a fost adăugată mai târziu.

Iniţiativa ridicării unei Catedrale Ortodoxe pentru enoriaşii din Sibiu şi din Mitropolia Ardealului i-a aparţinut Mitropolitului Andrei Şaguna, dar ea s-a materializat abia la începutul secolului al XX-lea. Construcţia a început în 1902 si a continuat până în 1904, fiind coordonată de arhitectul Iosif Schussnig. Locul ales a fost cel pe care se înălţa odinioară o bisericuţă grecească.

Din punct de vedere arhitectural, Catedrala s-a ridicat urmând planul arhitecţilor Virgil Naghy şi Iosif Konemer, inspirate de bazilica constantinopolitane Sfânta Sofia. Noul locaş a fost pictat de Octavian Smigelschi şi Arthur Coulin.

Catedrala a fost sfinţită în 30 aprilie 1906, de către mitropolitul Ioan Meţianu, în prezenţa profesorului Nicolae Iorga.

Biserica celor nouă altare este Biserica romano-catolică din Piaţa Mare a fost ridicată de iezuiţi în 1726-1733. Turnul a fost construit puţin mai târziu, fiind finalizat în 1738. În turn este amplasat un ceas care datează din anul 1838 şi ale cărui cadrane sunt vizibile atât din Piaţa Mare, cât şi din Piaţa Mică.

În contrast cu exteriorul sobru este interiorul bogat ornamentat. Astfel, pe lângă altarul principal (fresca principală, reprezentând-o pe Maria cu pruncul, datează din 1777) se găsesc alte şase altare laterale, confensionale în stil baroc  datând din secolul al XVIII-lea, monumentul funerar al generalului conte Otto Ferdinand Traum de Abensberg. Orga, confecţionată de firma Karl Hesse din Viena, a fost instalată în anul 1860.

Biserica Ursulinelor. Documentele menţionează faptul că pe locul unde se înalţă astăzi Biserica Ursulinelor ar fi existat o altă biserică între anii 1474-1543, iar secole mai târziu, călugăriţele ursuline, au ridicat un nou locaş pe ruinele celor vechi. Aşa se face că edificiul actual (datând din 1728) prezintă elemente gotice, originale. Interiorul a fost unul gotic, de asemenea, dar a fost transformat în  stil  baroc.

De importanţă sunt sculptura policromă a Sf. Ursula, statuile unor sfinţi şi cele trei altare.

Biserica Franciscanilor îşi începe povestea în secolul al XV-lea, ca locaş în stil gotic. Ulterior a fost transformată în biserică în stil baroc. Interiorul este dominat de monumentul funerar al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722), de cenotaful dedicat Adriana Andlern, nascuta Engelshoffer (decedată în 1700), de cele trei altare, de o pictură eclectică ce îl înfăţişează pe Sf. Francisc chemând păsările etc. În inventarul locaşului se găseşte şi una dintre cele mai vechi statui de lemn din Sibiu: Madona cu pruncul, datată în secolul al XV-lea.

În subsolul bisericii se găseşte o criptă ce adăposteşte în jur de 90 de morminte, cele mai importante fiind cel a lui Iohann Haller, guvernator al Transilvaniei, şi a soţiei sale Sophia Daniela de Vargyas.

Biserica din Groapă "Buna Vestire ". Cu cheltuiala văduvei Stana Hagi Petru Luca s-a ridicat între anii 1788 - 1789 Biserica din Groapă, aşa cum este ea cunoscută în Sibiu. Dimensiunile ei sunt mici, iar pictura este dată recentă, fiind realizată în 1960 de Nicolae Brana, dar cimitirul ce înconjoară biserica este de mare importanţă pentru cultura română. Aici sunt înmormântaţi Vasile Moga, primul episcop ortodox roman al Transilvaniei, mitropolitul Miron Romanul, Ion Meţianu, episcop al Aradului şi mitropolit, scriitorul şi pedagogul Zaharia Boiu, cărturarul Vasile Aaron, academicianul Iosif Hodoş şi scriitorul Ioan Codru Drăguşanu etc.

Primul pod din fontă din România se găseşte în Piaţa Mică din Sibiu şi poartă numele Podul Minciunilor. Construcţia lui a durat un an (1859-1860), dar trebuie spus că Podul Minciunilor este menţionat însă cu aproape o sută de ani mai devreme, în Cronica lui Emil Sigerus: ”24.IX.1771. Trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminată noaptea de trei lanterne şi păzită de trei santinele”. Există mai multe legende legate de acest pod: una dintre ele spune că podul se va prăbuşi dacă cineva va sta pe el şi va spune o minciună; o alta spune că aici ofiţerii le promiteau căsătoria fetelor din oraş, dar apoi uitau să mai vină la întâlnire; o altă legendă e legată de negoţul ce se făcea în Piaţa Mică: de pe pod erau aruncaţi negustorii care minţeau în privinţa calităţii mărfurilor.