Arhiva
Evenimente

Data:

Personalități Apoldu de Jos



Ilie Beu (1864, Apoldu de Jos – 1947, Sibiu), medic și publicist, a urmat cursurile universitare la Viena și Graz, luându-și, la 1 martie 1890 titlul în doctor în medicină la Graz. De la 1 august 1891 până la 30 octombrie 1893 a fost medic pentru pretura Săliște, iar de la 1 mai 1894 a fost medic al seminarului arhidiecezan din Sibiu. A fost membru al „ASTRA”, colaborator la prima enciclopedie românească apărută în 1898, 1900, 1904, cunoscută sub numele de Enciclopedia Diaconovici, apărută sub auspiciile Asociațiunii „ASTRA”.

Ioan Beju (1906, Apldu de Jos – 1994, Sibiu), preot și istoric, a urmat cursurile Liceului „Gh. Lazăr” Sibiu, Facultatea de Litere – Filozofie Universitatea Cluj – Sibiu. A urmat cursuri speciale de biblioteconomie și muzeografie. A fost profesor de religie în Gheorgheni și în Sibiu, dar și bibliotecar șef și director la Biblioteca Mitropolitană Sibiu, secretar al Despărțământului ASTRA Sibiu (1938 – 1944), director al Căminelor Culturale din Sibiu. A fost înschis, fiind deținut politic între anii 1952 – 1953 la Canalul Dunăre – Marea Neagră. A fost preot (1933), protopop (1965) și iconom stavrofor (1968).

Personalități în Sîngătin

Nicolae Damian (n. 16 octombrie 1939, Sîngătin) a fost medic și scriitor. A terminat liceul în 1956, la București. Din același an a fost asistent la Institutul Medico-Farmaceutic. A debutat cu nuvelistica în „Gazeta literară” din 1967. Din opera sa amintim „Diminețile bătrâne”, 1969; „Fete și băieți”, 1971; „Pribegi, noi visăm”, 1973; „Vara”, 1976; „Macul galben”, 1980; „Cu drag, pentru Monica”, 1991.