Arhiva
Evenimente

Data:

Monumente ale naturii din Jina



Două monumente ale naturii se găsesc pe teritoriul comunei Jina, la o distanţă destul de mare de vatra satului.

Pintenii din Coasta Jinei, monument cu valoare geologică, se găseşte pe malul pârâului Lihoi (afluent al Sebeşului), în amonte de localitatea Dobra din judeţul Alba. Ce sunt Pintenii din Coasta Jinei? Un grup de stânci izolate, realizate din şisturi cristaline. Stâncile se găsesc la altitudinea de 750-900 de metri, într-o pădure de fag şi mărginesc vechiul drum al ciobanilor spre păşunile alpine din Munţii Cindrelului şi Sebeş. Monumentul se întinde pe o suprafaţă de 1-2 hectare.

Pe malul drept al râului, la 10 kilometri sud de Şugag se află Masa Jidovului, o stâncă izolată formată din şisturi cristaline şi cu vreo 5 metri mai înaltă decât peretele stâncos. Numele l-a primit după legendele topnomice binecunoscute jinarilor de multe generaţii. Se spune astfel că Masa Jidovului, adică masa uriaşului a fost făcută de uriaşi, doar ei fiind capabili să ridice o masă atât de mare la peste 100 de metri deasupra firului râului Sebes).

Pe suprafaţa de jumătate de hectar a monumentului natural se pot vedea  specii rare de larice sau zadă. După  Al. Borza, specialistul care descrie pentru prima dată aceasta rezervaţie,  Masa Jidovului este acelşai loc cu stâncile cunoscute sub numele ”La Grumaji”.

 Bibliografie

www.biserica-jina1.ro

http://comunajina.ro

www.marginimea-sibiului.ro

www.ro.wikipedia.org

www.tribuna.ro