Arhiva
Evenimente

Data:

Personalități din Dârlos



De numele lui Visarion Roman, născut în 1833, în Dârlos, se leagă întemeierea primei bănci româneşti în Sibiu: Banca Albina. Activitatea sa a fost însă mult mai diversă, Visarion Roman afirmându-se şi ca publicist, om politic şi dascăl. A studiat la Mediaş, Sibiu şi Târgu Mureş şi a absolvit Institutul de Teologie şi Pedagogie, unde a fost apoi şi profesor. A fost dascăl în Răşinari, contabil şi supraveghetor al Tipografiei Arhidiecezane, bibliotecar al ASTREI, a contribuit la editarea „Telegrafului român”, a „Călindarului pentru popor”, a primei reviste pedagogice româneşti din Transilvania „Amicul şcoalei”,  la editarea „albinei Carpaţilor”, foaie  beletristică şi literară. În paralel, s-a arătat interesat de emanciparea materială a ţăranilor ardeleni şi a pus bazele, în 1867, la Răşinari, „Societăţii de Păstrare şi Împrumut”, prima societate românească de acest gen.  A condus Banca până în 1884 şi a transformat-o în cea mai importantă instituţie financiară românească din Transilvania. A fost membru corespondent al Academiei Române. A murit în 1885, la Sibiu.

În Dârlos s-a născut şi omul de litere Ilarie Chendi, în anul 1871. După finalizarea studiilor  de la Sibiu şi Bucureşti, a lucrat la „Tribuna poporului” de la Arad, a fost bibliotecar la Biblioteca Academiei, a înființatrevistele „Viața literară” (1906), „Viața literară și artistică” și „Cumpănă”. A făcut parte din primul comitet al Societății Scriitorilor Români şi a colaborat la redactarea Enciclopediei române a lui Corneliu Diaconovici.

A promovat curentul sămănătorist, în sensul tradiției realismului popular al „Tribunei” sibiene. Dintre volumele lui amintim: S-au dus în țară, Începuturile ziaristicii noastre, Zece ani de mișcare literară în Transilvania, Preludii. Articole și cercetări literare, Foiletoane, Fragmente. Informațiuni literare, Impresii, Portrete literare, Schițe de critică literară.

A murit în 1913, la Bucureşti.

Singurul cercetător român deţinător al unui premiu Nobel este Ioan Moraru, născut în 1927 în Dârlos, mort în 1989, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, a fost doctor şi doctor docent în Ştiinţe medicale. A activat la diferite catedre ale Facultăţii, a fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici și director al Institutului Victor Babeș, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. A  fost membru în diferite organizaţii internaţionale şi, în 1985, a primit Premiul Nobel în calitate de vicepreşedinte al organizației "International Physicians for the prevention of Nuclear War". Ioan Moraru a particpat la ceremonia de decernare a premiilor Nobel, alături de ceilalţi doi conducători ai organizaţiei: Mihail Kuzin (URSS) şi Bernard Lown (SUA).

Ioan Moraru este semnatarul  a peste 300 de lucrări publicate în reviste din țară și străinătate,  este autor, coautor sau coordonator al unor tratate de specialitate precum: "Introduceri în genetica moleculară", "Medicină legală”, "Anatomia patologică", "Dicționar de imunologie", "Imunopatologie" și "Methods in Enzymology”. Intensa sa activitate ştiinţifică a fost recunoscută şi în ţară, în 1990, prin acordarea postmortem a titlului de membru al Academiei Române.