Arhiva
Evenimente

Data:

Personalități din Poiana Sibiului



Constantin Georgescu (1843 - 1886) a fost fiul lui Aron George, oier, jude all comunei. La 16 ani, a fugit de acasă la București, pe jos. A dovedit aptitudini pentur desen și pictură încă din copilărie. S-a oprit la Mănăstirea Cernica, unde, atras de activitatea zugravului care restaura picture bisericii, a rămas acolo timp de 6 luni. Când a ajuns la București, a devenit ucenicul pictorului Tătărescu. Acesta a fost și momentul în care și-a luat numele de Georgescu. După 3 ani, s-a întors în Poiana Sibiului, unde a rămas și a început să lucreze. Între anii 1865 – 1869 a pictat iconostasul bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. La Sibiu, unde a stat timp de 6 ani, a pictat portretele lui Andrei Șaguna, Ilie Măcelariu, protopopul Hantesiu din Ocna Sibiului cu soția, Notarul Florian, o copie a tabloului Rembrandt, „Orbirea lui Samson”. Dorind să se autoperfecționeze, a plecat la Iasi, situația materială precară nepermițându-I să studieze în străinătate, Aici a rămas până în 1883. A pictat Biserica din Domnești, apoi a lucrat și la Mănăstirea Neamțu. S-a îmbolnăvit și a revenit în Poiana Sibiului, unde a mai putut picta iconostasul bisericii „Înălțarea Domnului” (1885). A murit în 1886 și a fost înmormântat la Poiana, lângă părinți. Pictura lui Constantin Georgescu este tributară maestrului său, Tătărescu, în mod deosebit în ceea ce privește portretul. Pictura din biserici, realizată după fantezia sa, este deosebit de expresivă, lipsită de influența picturii byzantine, specifică bisericilor de peste munți.

Nicolae Maneguțiu (1853, Poiana Sibiului – 1924, Sibiu) a fost preot și publicist. A urmat seminarul la Sibiu, iar după ce sa devenit preot s-a întors în sat, locul unde își va depăși calitatea de îndrumător spiritual al poporului și a început să scrie și să citească operele marilor scriitori români și germani. A publicat în „Telegraful Român” mai multe articole dure la adresa preoților care nu își onorează menirea, ceea ce a dus la suspendarea provizorie din funcție. A continuat să publice articole referitoare la împărțirea românilor în două biserici, ortodoxă și greco-catolică, provocând o polemică aprigă cu ziarul „Unirea” din Blaj. Un articol scris în 1902 i-au adus destituirea din slujbă, fără respectarea unor procedure legale și un proces care a durat 10 ani. Lucrările au arătat urmările rupturii religioase pentru români, indicând și profitorii, abaterile săvârșite de capul supreme al bisericii împreună cu colaboratorii săi. În 1916, a militat pentru intrarea României în război, pentru desăvârșirea unității naționale. În aceeași perioadă a scris și tipărit cartea intitulată „Răsbelul salvator”, carte confiscate de autorități pentru ideile privind viitorul României. Tot acum a scris și o altă lucrare, rămasă manuscris, „Scrieri de folos și scrieri de clacă”, lucrare care dezvăluie suferințele țării, eroismul ostașilor de pe front, dar și moravurile celor rămași acasă, ori care s-au pus în slujba dușmanului. După război a revenit în Transilvania și a murit, în 1924, la Sibiu.

Nicolae Munteanu (1859 - 1864), învățător și publicist. A fost mai întâi învățător în Vingrad, apoi la Poiana Sibiului. Fără pregătire de specialitate, a studiat economia oieritului, dar și posibilitățile de organizare a acesteia, în țara noastră. A organizat și a înființat „Reuniunea oierilor din Poiana Sibiului” și revista „Stâna” în care sunt dezbătute cu competență, problemele vitale ale acestei ramuri de producție. Datorită muncii lui, „Reuniunea oierilor din Poiana Sibiului” a devneit „Uniunea oierilor” din întreaga țarăâ, iar Nicolae Munteanu a organizat congrese ale oierilor în mai multe județe din țară. După o muncă de mai bine de 15 ani, au apărut și rezultatele. Lucrarea „Noi zări pentru oieri și oierit”, apărută în 1935 cuprinde problemele dezbătute la congresul de la Sibiu din noiembrie 1935 în prezența a circa 2.000 de oieri. În alte condiții, Nicolae Munteanu ar fi făcut avere, dar a rămas modestul învățător, director de școală și inspector, dar mărginean tipic, dăruit intereselor obștii

Maniu Dobrotă (? - 1775), preot, martir al ortodoxiei. Date despre preotul Maniu Dobrotă nu prea există. Se știe că în 1748 era preot în PoOiana Sibiului, împreună cu popa Ioan Bozdog. Dintr-un document descoperit întâmplător, s-a aflat că poenarii au făcut plângere la mitropolitul din Carloviț, relatând cum la 1750 a venit protopopul unit din Armeni și „a prădat satul și pe părintele Maniu Dobrotă cel neunit”. Biserica a fost închisă, părintele ținând slujbele la o troiță aflată la o răspântie a satului. A fost atacat din nou de preoții uniți și de soldații crăiești, dar femeile l-au salvat pe părinte. Pentru actul lor de curaj, femeile au fost închise în luna decembrie timp de 14 săptămâni la Blaj. În 20 decembrie 1754 casa părintelui Maniu Dobrotă a fost înconjurată de soldații unguri, iar părintele a fost prins și întemnițat la Blaj. Schingiuit, a murit un an mai târziu, în 1775.

Dumitru Olariu (1909, Poiana Sibiului – 1943, pe frontal caucazian), poet. A debutat în literature în 1929, în revista „Țara Bârsei”. În 1939 a scos la Constanța revista ”Litoral”, împreună cu Cristea Grosu și Ioan Micu. În același an a scos volumul de poiezii „Crângurile cerului” și o plachetă „Crepuscul initm”, care a rămas în manuscris. Poezie afectică, intelectualizată, imagini plastic de factură parnasiană, alteori ermetică. Dumitru Olariu a avut deopotrivă o sensibilitate fină și un spirit ascuțit. A fost un poet al arderilor împlinit într-un destin eroic.

Besa Eugen (1894 - ?), economist. A studiat Academia de Comerț di Brașov. A fost funcționar la bancă în Arad, apoi, din 1920, director adjunct la societatea „Industria Sârmei”, membru în direcția societății „Cuprum” și „Timiș”. A fost președintele Bursei și al „Asociației Contabililor Experți”.

Eugen Tănase (1914 -2006), prozator, traducător și dramaturg. După absolvirea facultății, rămâne la Catedra de limbi romanice în Cluj, iar în paralel, a funcționat ca suplinitor în învățământul preuniversitar. Între 1938 – 1943, a fost bursier al Franței, la Universitatea din Montpellier, unde și-a susținut teza de doctorat, cu titlul „Essai sur la valeur et les emplois du subjonctif en francais” sub îndrumarea lui Jean Bourciez. Lucrarea a fost publicată la Montpellier, în 1943. Teza complementară se referea la traducerea în proză cadențată a Cântării lui Roland, lucrare apărută la Sibiu, în 1942.

Aron Bogdan (1918 - 1979), învățător, dirijor, compositor. S-a născut în Poiana Sibiului, o puternică vatră folclorică a Mărginimii și a urmat cursurile Școlii Normale „Andrei Șaguna” din Sibiu, avându-l profesor de muzică pe Timotei Popovici. Elev silitor, cu reale calități muzicale, s-a remarcat încă de pe băncile școlii. După finalizarea școlii normale și după satisfacerea stagiului militar s-a stability, în 1943, în Săliște. În același an, împreună cu Dumitru Borcea, a regrupat forțele risipite ale Reuniunii de cântări din Săliște, iar anul următor,  în 1944 a fost mobilizat, dar a revenit la cârma formației corale în toamna anului 1945. Timp de 15 ani a condus acest cor, obținând performanțe deosebite. În toamna anului 1959, Aron Bogdan a fost chemat la Brașov și cooptat în conducerea Comitetului regional pentru cultură și artă. Absolvent al Facultății de Muzicologie, a predate muzica în liceele brașovene. A fost întemeietorul clasei de canto popular în cadrul Școlii de artă din Brașov, pe care a condu-o până la pensionare, în 1978. În 1979 s-a stins din viață, la Galeș, în Săliște.

Ioana Postelnicu (1910), scriitoare. Pe numele ei adevărat Eugenia Banu, Ioana Postelnicu a debutat la ziarul „Vremea” cu nuvela „Ioana”. Între anii 1941 – 1946 a fost secretară literară a Teatrului Național. Între 1947 – 1948 a fost inspector la direcția teatrelor. A senat cu numeroase pseudonime: Sergiu Dușescu, Bogdana Postelnicu . A primit Premiul Academiei Române pentru romanul „Beznă”, în 1981, din nou Premiul Academiei Române pentru romanul „Întoarcerea Vlașinilor”, iar în 1971 Premiul Asociației Scriitorilor București pentru romanul ”Toate au pornit de la o păpușă”.