Arhiva
Evenimente

Data:

Ansamblul cisterian de la Cârța



Monument al stilului gotic timpuriu din Transilvania, din mănăstirea cisterciană de altădată au rămas numai ruine ce se găsesc astăzi în localitatea Cârța. Însuși numele satului vine din limba germană, însemnând Candelă, aluzie la tradiția religioasă a locurilor. Cistercienii, ordin de călugări din Franța, înființat de Sf Bernard la Citeaux, fiind deseori alăturați cavalerilor templieri, au întemeiat cea mai orientală ramură a lor prin fondarea abației. Primul stareț menționat a fost maestrul Gocelinus. A fost fondată prin donația regelui  Andrei al II-lea al Ungariei între 1202-1203, pentru mântuirea sufletului său, către Benedic, voievod al Transilvaniei.  Supusă unor năvăliri tătare, iar mai apoi atacurilor turcilor din anii 1421, 1432, 1438. Abația a fost desființată de rege maghiar, Matei Corvin, în 27 februarie 1474, care a dispus trecerea domeniilor și construcțiilor în posesia catedralei din Sibiu. În anul 1495 clădirile au fiost renovate de Sfatul Orășenesc  Sibiu, o parte a aripei sudice fiind transformată în casă parohială. Bolțile de lemn au fost adăgate în 1846, iar în 1913-1914 Academia din Budapesta a întreprins lucrări ample de restaurare. În ansamblu, complexul mănăstirii este alcătuit din nava bisericii, cu o lungime de 54 de metri și o lățime de 20 și alte două clădiri. Biserica are un cor principal pentagonal, patru obsidiole pătrate fiind atașate câte două transeptului.  Acesta este și singurul spațiu păstrat intact în timp. Tot din a doua jumătate a secolului al XIII-lea datează cheia de boltă pentagonală cu reprezentarea Mariei încoronată.

img_20_1315826274_ro.jpg

Fațada de vest are în centru o rozeta mare ce se găsește deasupra portalului romanic, datând din anul 1300. Stilul întregii construcții este tipic cistercienilor, de trecere de la romanic la gotic, stilul Burgund. Orga mecanică datează din 1813.

img_18_1315825668_ro.jpg

În curtea bisericii se găsește Parcela eroilor germani din Primul Război Mondial și a fost amenajată în 1926. În cadrul acestei parcele sunt 18 însemne de căpătâi și sunt înhumați 53 eroi germani.

 img_19_1315825768_ro.jpg