Arhiva
Evenimente

Data:

Valea Târnavelor Prezentare generala

 

ALMA, denumită Alma Mică Săsească, Alma Dumbrăveni (Almaschken, în germană Almen, Almaschken, în maghiară Küküllőalmás, Szászalmás, Almás, Szászkisalmás) este situată în partea de nord a județului Sibiu. Râul Târnava Mare o străbate, asigurându-i astfel o vale pitorească. A fost atestată încă din anul 1317, numele fiind legat de banul Simon Almaschken. Influența săsească este evidentă mai ales la nivelul arhitecturii gospodăriilor, precum și tradițiilor din această zonă.

Șmig (Schmigen, Somogyom) este atestat încă din1317 ca aparținând banului Simon. 

Giacăș, mai demult Geacăș, Giacoș, Giacheș (Gogeschdorf, Jakobsdorf, Gyákos, Jakabfája) este atestat din anul 1337. 

AȚEL

Hätselderf, Hâtseldref, Hetzeldorf, în germană, şi Ecel, în limba maghiară, sunt denumirile sub care comuna sibiană Aţel este cunoscută. Comuna este aşezată în nordul judeţului, la 10 kilometri distanţă de Mediaş, iar din această unitate administrativă face parte şi satul Dupuş. Localitatea Aţel numără peste 1.300 de locuitori, iar Dupuşul – în jur de 231 de persoane. Atestarea documentară a Aţelului datează din 1283, an în care este pomenit decanul Walter din villa Echellini; documentul menţionează faptul că decanul Walter fusese aşezat, de episcopul din Alba Iulia, în fruntea preoţilor din zona Mediaş. Dovezile de locuire din această zonă sunt însă mult mai vechi: „Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu” menţionează descoperirea mai multor obiecte de bronz datând de la sfârşitul epocii bronzului, obiecte din a doua epocă a fierului, iar din secolele următoare provin stateri de aur macedoneni de la Filip II, o figurină de lut înfăţişând-o pe zeiţa Venus, obiecte din epocă romană şi postromană etc. De asemenea pe hotarul dintre Aţel şi Dupuş, s-a descoperit, încă din 1905, un tezaur de argint, cuprinzând fibule, brăţări, inele cu geme, un colier cu medalion, 375 monede imperiale din secolul al III-lea d. Hr. etc. Prosperitatea aşezării a continuat şi în epoca medievală, astfel încât în 1466 comunitatea săsească a obţinut dreptul de a condamna la moarte şi de a organiza târg săptămânal. În consecinţă şi populaţia a crescut constant: 1516 - 740 locuitori, 1787 - 1080 locuitori, 1850 – 1591 persoane, 1940 - 2080 locuitori. Şcoală în limba germană s-a făcut în Aţel încă din 1397, iar prima clădire destinată exclusiv educării copiilor a fost ridicată în 1872. În perioada interbelică a fost construită o a doua şcoală săsească şi prima şcoală românească.

Pentru prima oară a fost menţionat Dupuşul într-un act oficial în anul 1267, iar de-a lungul secolelor a fost cunoscut sub următoarele denumiri: Dupuşdorf, Dupăsdorf, Toppesterf- în dialectul săsesc, Tobsdorf, Tobesdorf, Toppesdorf, Tobiasdorf, Toblasdorf, Dupesdorf, Toblasdorf – în limba germană, Táblás, Tóbiás, Tabiás – în limba maghiară. Pe teritoriul satului Dupuş, descoperirile arheologice au scos la iveală un castron, o ceaşcă şi mărgele de lut din eneolitic, fragmente ceramice şi obiecte din epoca bronzului, podoabe dacice, arme şi monede imperiale romane.

AXENTE SEVER

La câţiva kilometri distanţă de Mediaş se găseşte Axente Sever, una dintre cele mai mari comune din nordul judeţului. Are în componenţă trei localităţi şi peste 4.000 de locuitori: Axente Sever- în jur de 2.200 persoane, Agârbiciu- 15000 persoane şi Şoala – puţin peste 300 de locuitori. Reşedinţa comunei este localitatea Axente Sever, cunoscută vreme îndelungată sub numele de Frâua. În 1931, odată cu comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Ioan Axente Sever, numele localităţii a fost schimbat în onoarea revoluţionarului paşoptist. Localitatea este atestată documentar în 1305, când este pomenită sub numele de Assonfalva, ca posesiune a familiei Apafi. Ulterior, a mai purtat următoarele denumiri: Asszonyfalva, Frauendorf, Franderf, Villa Dominarum, Frâua. Ca în cazul tuturor aşezărilor din judeţul Sibiu, dovezile de locuire sunt mult mai vechi, datând din neolitic (o secure de piatră), din eneolitic neolitică (un topor de cupru cu braţele în cruce), din epoca bronzului (două vase) etc. De asemenea, cercetările au relevat existenţa unei aşezări din perioada timpurie a epocii bronzului, precum şi un cimitir datat în timpul culturii Wietenberg. Din epoca romană s-a descoperit un întreg tezaur cu 563 denari romani republicani de argint, din anii 271 -49 î.Hr. şi un altul cu peste 200 denari romani de argint. În 1930, localitatea avea 1.742 locuitori, dintre care 933 germani, 790 români şi 19 maghiari. Astăzi, în Axente Sever locuiesc în jur de 2.200 persoane, cei mai mulţi fiind români, urmaţi apoi, din punct de vedere numeric, de rromi şi saşi.

Agârbiciu este al doilea sat ca importanţă şi mărime din comună. Atestarea documentară este puţin mai târzie decât în cazul localităţii Axente Sever: 1343. În dialectul săsesc, satul a fost cunoscut sub numele de Arbejän, Arbäjn, în germană - Arbegen, Erbegen, iar în maghiară- Szászegerbegy, Egerbegy). Cea mai importantă descoperire arheologică din sat a fost făcută cu prilejul construirii căii ferate Sibiu – Copşa Mică: este vorba de o necropolă de înhumaţie, cu circa 50 de morminte cu schelete bine păstrate, datând din epoca fierului.

În 1331 este menţionată pentru prima oară existenţa satului Şoala într-un document: era, pe atunci, posesiune a familiei greavilor din Vurpăr, pentru ca mai târziu să devină o comunitate liberă aparţinând Scaunului Şeica. Sálya, Schaal, Schal, Schalendorf, Schuel, Villa Sauli, Seol – sunt denumirile pe care aşezarea le-a avut de-a lungul secolelor.

BAZNA

Bazna (în germană Baaßen, în maghiară Bázna) este o comună situată în partea de nord-vest a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Bazna este situată în nordul județului Sibiu, în apropierea limitei cu județul Alba și județul Mureș, într-o regiune deluroasă. ALtitudinea medie în zonă este de 320 de metri. Bazna se află la o distanță de 18 km de municipiul Mediaș și la 22 de km de Târnăveni. Are în component trei sate: Bazna, reședința comunei, Boian și Velț. Pe teritoriul acestui sat, la locul numit Lempes, s-au descoperit urmele unei asezari din perioada neolitică, dar și fragmente de ceramică pictată. Prin sec. XIX, în această zonă, s-a descoperit un depozit de bronzuri din prima epoca a fierului, cu vase si circa 100 săgeți cu vârf de tip scitic. Pentru prima data, Baza a fost mentionată în 1271, când regele Stefan al V-lea a încheiat o tranzacție cu "nobilul comite Bozouch fiul lui Inok" (Inok era numele pe care popoarele turcice le dadeau vlahilor), din satul Bazna, care se afla pe Valea Morii, dar mai spre vest, către localitatea Boian. Boianul a făcut parte din satele donate ca feude domnitorilor Moldovei de către regele Matei Corvin în jurul anului 1488. Satul a aparținut domnitorului Ștefan cel Mare ți urmașilor săi până la desfințarea acestei situații de către principii Transilvaniei. Localitatea Bazna apare atestată documentar în 18 februarie 1302, printr-un act în care consiliul unei mănăstiri din Oradea adeverește că un comite sas a donat localitatea denumită Bazna Episcopiei Catolice de Alba Iulia. Localitatea este renunumită și pentru rasa de porci care poartă numele localității.

Velț (în dialectal săsesc Welz, Valts, în germană Wölz, Wälzen, Thalheim, în maghiară Velc, Völc) este un sat în partea de nord-vest a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Satul aparține de comuna Bazna. Numele săsesc al localității, Wölz, era derivat din cuvântul maghiar völgy, care înseamnă "vale".

BIERTAN

Comuna Biertan este situată la 80 de kilometri de municipiul Sibiu, în partea de nord a județului, în zona Târnavelor. Este străbătută de râul Biertan, un afluent al Târnavei Mari. Vecinii comunei Biertan sunt: La Nord, Dumbrăveni și Hoghilag, la Est, Laslea, la Sud, Bîrghiș și Agnita, iar la Vest, Ațel și Moșna. Comuna Biertan are în componență trei sate: Biertan, reședința comunei, Copșa Mare și Richiș. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1224. Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal, fiind cuprins în cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica) în Diploma Andreeană (Andreaneum) din 1224. Localitatea Biertan este atestată documentar in 1283, într-un document alături de Mediaș și Moșna, toate trei localitățile aflate intr-o competiție acerbă pentru obținerea centrului administrativ al celor „Două Scaune”. Astfel, fiecare dintre cele trei localități încercă să-și măreasca renumele printr-o construcție sacră mai impunătoare și ornamentală. În 1397, Biertanul este atestat ca cetate. Ca orice așezare săsească, avea organizare urbanistică, remarcându-se stilul francon al șirurilor de case dispuse în jurul unei piețe centrale, deasupra căreia se înalță impunătoarea biserică-cetate. Impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renașterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă cu turnuri și bastioane medievale. Prima incintă a cetății este atribuită secolului al XII-lea, când probabil a fost ridicată și prima biserică (Sf. Maria). Biserica actuală a fost ridicată în 1486 - 1524, în stil gotic-târziu. Timp de 300 de ani, între 1527 – 1867 Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, în jurul bisericii fortificate. În 1704, cetatea, deși foarte puternică, a fost luată prin surprindere de curuți și devastată de aceștia; în timpul ocupației curuților, aceștia au furat vasele prețioase de cult, documente inestimabile și au violat criptele episcopilor în căutare de tezaure.

Copșa Mare, mai demult Căpușul Mare (în dialectul săsesc Grisz-Kopesch, Grîskôpeš, Kopeš, în germană Gross-Kopisch, Großkopisch, în maghiară Nagykapus), este un sat în partea de nord a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor, ce aparține de comuna Biertan. Comună liberă a vechiului Fundus Regius, Copșa Mare stăpânea cele mai întinse și renumite plantații viticole din Țara Vinului. Făcea parte din "Terra Medies". În zilele noastre, Copșa Mare numără puțin peste 1.000 de locuitori.

BOIAN

Prima atestare documentară a parohiei Boian datează din anul 1309 în actul "Teodorich de villa Boneti". În anul 1335, parohia Boian aparținea de "Archidiaconatus Cocllorum" ("Kokel" este denumirea germană a râului Târnava). La sfârșitul secolului al XV-lea (probabil 1486-1490) domeniul Cetății de Baltă, din care făcea parte și satul, este stăpânit cu titlu de fief, de unii domni ai Moldovei, începând cu Ștefan cel Mare. Ca și în cazul Ciceului, era vorba de o danie din partea regelui Ungariei pentru a putea servi de eventual refugiu, de azil. Cu același titlu domeniul este stăpânit de Bogdan al III-lea, iar în 1529 ajunge în posesia lui Petru Rareș.

BLĂJEL

Blăjel(în maghiara Balázstelke, Felsőbalázstelke, Balástelke, în latina Villa Blasii, in germana Kleinblasendorf, în saseste Bluesenderf) este o localitate în partea de nord a județului Sibiu. Blăjelul este atestat documentar din anul 1339.

Mai puţin de o mie de locuitori numără satul Buzd, odinioară comună liberă a Scaunului Mediaşului. Aşezarea este atestată documentar după anul 1355. cea mai mare descoperire arheologică s-a făcut chiar în casa unuia dintre săteni: la numărul 39, săpăturile au scos la iveală un tezaur cu 8091 monede de argint datate în secolele XVI-XVII.

COPȘĂ MICĂ

Copşa Mică, mai demult Copşa, Căpuşul Mic (Klîkôpeš, Kopeš, Kli-Kopesch, Klein-Kopisch, Kleinkopisch, maghiară Kiskapus, în trad. “Poarta Mică”) este un oraş cu o vechime de peste 600 de ani, unde au convieţuit, de-a lungul secolelor, maghiari, saşi şi români. În perioada comunistă au fost construite nişte fabrici care au adus în întreaga lume o faimă negativă în întreaga lume, localitatea devenind cunoscută mai ales pentru poluare. Copşa Mică are o populaţie de 5.369 locuitori. Cuprinde şi fosta localitate Proştea Mică, înglobată în oraş, dar şi o colonie muncitorească formată în anii 60, care a fost şi ea înglobată în oraş. Oraşul Copşa Mică are o suprafaţă de 2.590 de hectare, din care 278 hectare în intravilan. Localitatea se învecinează la nord cu comuna şi statiunea Bazna, la nord-est cu comuna Târnava şi municipiul Mediaş, la est cu comuna Valea-Viilor, la sud cu comuna Axente Sever, iar la vest cu comuna Micăsasa. Din punct de vedere arheologic, au fost descoperit mai multe urme materiale care atestă prezenţa vieţii şi a omului pe aceste meleaguri. Aşezarea preistorică se află pe panta joasă a dealului din sud-vestul oraşului. Au fost scoase la iveală bucăţi de chirpici şi impresiuni de nuiele, ceramică fragmentară. Pe malul drept al pârâului Visa cu ocazia exploatării unei cariere de nisip s-a descoperit un molar aparţinând unui mamut (Mamuthus Primigenius Blumb) şi urmele unei aşezări din bronzul timpuriu. Toate aceste materiale au fost donate Muzeului din Mediaş. În timpul amenajării construcţiilor pentru ştrand au fost identificate un şirag de mărgele confecţionate din cochilii de scoici perforate şi scheletul unui adult, precum şi urmele unei locuinţe semiîngropate aparţinând perioadei hallstattiene. Săpăturile din 1958 au scos la iveală un mormânt de inhumaţie cu numeroase obiecte de inventar: o fibulă, un inel de argint, două mărgele din foiţă de aur, o bucată dintr-o toartă de bronz cu proteme de şarpe, un dentar republican datând din 229 – 217 î.Ch.), un antonomian de la Filip Arabul (244 – 248 d.Ch.), o bucată dintr-o zăbală, o placă de bronz, o fusaiolă de lut ars. Mormântul prin natura inventarului său este de factură română şi aparţine unei persoane din rândul populaţiei romane din secolul al III-lea d.Ch. În jurul mormântului s-au găsit cioburi de vase lucrate cu roata olarului, bine arse de culoare roşie-gălbuie sau gri închis. Cel mai important punct arheologic se poate considera Dealul Cetăţii (Burc) unde s-au descoperit o serie de materiale de valoare istorică: resturile unui schelet de rinocer, obiecte din bronz aparţinând culturii Witenberg şi o monedă de bronz de factură tracică din secolul I î.Ch. Pe Dealul Cetate au fost localizate vestigii romane şi resturile unui mormânt din secolul al IV-lea d.Ch, iar pe terasele sud-estice ale actualei aşezări s-au descoperit fragmente ceramice din secolele al XI-lea - al XII-lea - semne evidente ale vetrei satului medieval. Atestarea documentară propriu-zisă a aşezării medievale apare în ordinea cronologică sub denumirea Parva Kabaz – 1402, Kopps Minor – 1415, Kyss Kappyss – 1429, Magyar Kapus – 1733, Kopse – 1750, Klein Kopische - Copşa Mică - 1850. Pe locul bisericii evanghelice actuale, în secolul al XV-lea, s-a construit un turn de pază în jurul căruia a luat fiinţă localitatea care în zilele noastre constituie vatra veche a oraşului. Bătrânii povestesc că acest turn era un mic punct de vamă pentru comercianţii care circulau spre Mediaş şi Blaj. De aici traducerea din limba maghiară "Poarta Mică". Numele de mică este dat probabil de suprafaţa restrânsă pe care o ocupă oraşul din cauza luncii inundabile a Târnavei Mari şi a reliefului frământat. Dezvoltarea oraşului se datorează descoperirii şi exploatării gazului metan, prima sondă luând fiinţă în 1913, dar lucrările au fost întrerupte din cauza izbucnirii primului război mondial.

Târnăvioara, până în anii 1980, Proştea Mică(Kleinprobsdorf, în traducere "Satul mic al prepozitului", Klipriusterf, Kisekemező) este o localitate atestată documentar pentru prima dată în 1358. În prezent, Târnăvioara, fostă Proştea Mică este înglobată în oraşul Copşa Mică.

DÂRLOS

Pe 2332 hectare se întinde, pe malul drept al râului Târnava Mare, comuna Dârlos. Două localităţi fac parte din această unitate administrativă: Dârlos, reşedinţa comunei, şi Curciu. Comuna este străbătută de Vale Curciului, apă care se varsă în Târnava. Cea mai veche atestare documentară este a Dârlosului, pomenit pentru prima dată în 29 martie 1317, într-un document prin care regele Carol Robert, punea în vedere ”tuturor juzilor, comiţilor şi slujbaşilor noştri şi mai ales tuturor saşilor şi oaspeţilor din Medyes şi celor ce ţin de această cetate, să ocrotiţi şi să apăraţi zisele moşii ( Alma, Darlaz şi Sumugun) ale pomenitului ban Simion şi oricare altele împotriva tuturor”. În timp, aşezarea este pomenită sub următoarele denumiri: Dărloş, în dialectul săsesc - Durles, în germană Durles, Durlasch, în maghiară - Darlac, Darlasz, Darlóc. În ceea ce priveşte originea acestei denumiri, părerile sunt împărţite. Se spune, astfel, că Dârlos ar putea însemna aşezare umană de dor, aşezare de dor de lângă cetate sau colonie de dor. Tradiţia locală menţionează o altă explicaţie: Dârlos vine de la expresia în dialect săsesc „Duer los”, adic㠄lasă-i să stea acolo”. Iar în spatele acestei toponomii se ascunde faptul că în veacurile XII-XIV, satul s-a aflat în posesia povestea banului român Simion, foarte apropiat de ţăranii săi. Cele mai vechi dovezi de locuire ale aşezării au fost descoperite şi, din păcate, distruse, în anul 1973, în timpul unor lucrări agricole: atunci s-a găsit un mormânt de incineraţie şi trei vase lucrate la roată, în secolul al III-lea î.Hr. Sub numele ,,Keureus” este menţionat documentar pentru prima oară, în 1322, satul Curciu. Ulterior, aşezarea este menţionată ca Küküllőkőrös, Szász-Kőrös, Kirtsch, Keurus. Satul de azi se ridică pe aşezări din epoca bronzului şi din cea a fierului timpuriu, precum şi pe o aşezare dacică, ce nu se întindea pe mai mult de un hectar. Trei comunităţi confesionale - ortodoxă, greco-catolică şi evanghelică - au convieţuit în cele două localităţi, vreme de secole, influenţând astfel şi învăţământul, care a fost confesional la începuturile sale, şi construirea edificiilor de cult religios. Sediul şcolii româneşti din Dârlos a fost ridicat în 1912- 1913, un al doilea nivel fiind adăugat în 1935. O şcoală nouă a fost construită în 1970.

DUMBRĂVENI

Oraşul Dumbrăveni, mai demult Elisabetopole, Ibaşfalău, Ibişfalău, Băşcăleţ (în dialectul săsesc Eppeschdorf, în germană Elisabethstadt, Epeschdorf, Eppeschdorf, Äpeschdorf, în maghiară Erzsébetváros, Ebesfalva) este un oraş situat pe malul râului Târnava Mare, la 20 km distanţă de Mediaş, 20 km de Sighişoara şi la 77 km de municipiul Sibiu. Oraşul are o populaţie care numără peste 8.400 de locuitori. Are şi două localităţi componente: Ernea şi Şaroş pe Târnave. Din punct de vedere arheologic, se presupune că a existat viaţă în Dumbrăveni încă din paleolitic, dar primul document despre Dumbrăveni datează din anul 1332, când localitatea apare sub numele de Ebes (Sacerdotes de Ebes). Alte documente, din anii 1367 şi 1368 vorbesc şi despre posesiile feudalilor din Ibaşfalău sub denumirea de ”possessions Ebessffalwa”, indicând ca proprietari mai mulţi feudali. În anul 1374 este amintit Ladislau, fiul lui Emeric din Ibaşfalău, ca fiind stăpânul acestui sat (Ladislao filio Emerici de Ebessffalwa). Dacă luăm în calcul acest document, Dumbrăveni este un oraş mai vechi decât Bucureştiul. Numele de Ebesffalwa se va păstra până la începutul secolului al XVIII-lea. Românii îi vor spune în continuare Ibaşfalău, până în anul 1918, când va fi denumit Dumbrăveni. În ceea ce priveşte structura populaţiei, aceasta a fost foarte strâns legată de breasla armenilor. Populaţia Dumbraveniului intră în legătură cu marile asociaţii religioase şi culturale ale armenilor, în care se simţeau puternic influenţe iluministe ale Apusului. De altfel, documentele vremii atestă pentru prima dată un învăţământ primar confesional în anul 1885, şi el strâns legat de interesele breslei armenilor. În Dumbrăveni trăiesc laolaltă şi astăzi români, armeni, etnici maghiari şi germani.

Şaroş pe Târnave a fost atestatat documnetar încă din anul 1282 şi a avut mai multe denumiri: Şaroşu Săsesc, Şaroşul pe Târnave, Şaroş, Şaroşul (în dialectul săsesc Schmersch, Šuerš, a se pronunţa „Şuărş”, în germană Scharosch, Gross-Scharss, Scharesch, în maghiară Szászsáros) este unul dintre cele două sate aparţinătoare oraşului Dumbrăveni; Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Şaroş pe Târnave, construită în stil gotic în secolul XIV reprezintă un monument istoric de categoria A.

Ernei a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului: Ernea Săsească, Iernea, Iernei (în dialectul săsesc Argung, Ärgunk, în germană Ehrgang, Erlgang, Irrgan, în maghiară Ernye, Szászernye, Kisernye. Este unul dintre satele aparţinătoare ale oraşului Dumbrăveni.

LASLEA

Mai demult Laslea Mare (in saseste Grisz-Lasseln, Lasln, în germana Großlasseln, în maghiara Szászszentlászló, Nagyszászszentlászló, colocvial Szentlászló). Prima atestare documentară în 16 septembrie 1309, sub denumirea latină Sanctus Ladislaus (Sfântul Ladislau). Cele mai vechi date despre populația săsească din localitate datează din 1488, când au fost inventariate 77 de gospodării, o școală cu un învățător, o moară cu un morar și 16 case părăsite. Populația se poate estima la circa 330 de persoane. De remarcat că localitatea avea deja în 1488 o școală sătească. Comuna cuprinde 5 sate: Laslea, Florești, Mălâncrav, Nou Săsesc, Roandola.

Florești mai demult Felsa sau Felta este o localitate apartinand comunei Laslea din județul Sibiu. Biserica Evanghelica-Lutherana a fost ridicată în anul 1424, cu contribuția financiară a familiei nobiliare Bethlen. O parte din mobilierul bisericii se afla în prezent la Muzeul de Artă din Cluj.

Mălâncrav, mai demult Mălăncrav, Mălămcrav, Malencrog (în dialectul săsesc Malemkref, Malemkrox, în germană Malmkrog, Mallenkrag, Halbenkragen, în maghiară Almakerék) este o localitate în județul Sibiu.

Nou Săsesc, mai demult Nou (în dialectul săsesc Noandref, în germană Sächsisch-Neudorf, Deutsch-Neudorf, Neudorf bei Schäßburg, în maghiară Apaújfalu, Szászújfalu, Újfalu). Istoria satului datează din secolul al XIII-lea cînd în zonă au apărut primii sași. Primele așezări au fost undeva mai în amonte decât așezarea actuală, loc numit Fântâna din piatră. Acolo au fost primii crescători de animale din sat. După surse scrise și construcții vechi, pământurile și pădurile au aparținut baronului maghiar Apafi, după care și denumirea maghiară a satului. După alte surse, satul s-a mutat pe actuala vatră după ce oști otomane au ars vechea așezare, unde ar fi existat chiar și biserică, fapt dovedit prin povestea clopotelor din biserica evanghelică. Clopotul mare care a fost găsit în vechea vatră a satului, datorită mărimii lui nu a putut fi transportat decât după topirea și turnarea în alte trei clopote, care sunt și astăzi în biserica evanghelică. Astfel după surse săsești biserica a fost reconstruită pe actualul amplasament (sus pe un deal la cca.100 metri deasupra satului) tocmai pentru a putea rezista mai mult împotriva cotropitorilor. Sașii au numit satul Neudorf (dupa unii ei nu au făcut altceva decât au tradus în germană denumirea latină a satului care era NOUA VILLA). În afară de biserica evanghelică în sat mai sunt două biserici: una catolică (aflată în paragină în ultimii 50 de ani) și una ortodoxă. www.wikepedia.ro

Roandola, mai demult Roandala, Roandela, Rudeiu (în germană Rennenthal, Rennthal, Rondeln, Rauthal, în trad. "Valea Aspră", în maghiară Rudály) este un sat ce aparține comunei Laslea.

HOGHILAG

Comuna Hoghilag (în maghiară Holdvilág, în germană Holwelagen) este o comună care are în componență 3 sate: Hoghilag, reședința comunei, Prod și Valchid. Suprafața comunei este de peste 5.000 de hectare și numără 682 de gospodării și 753 de locuințe. Comuna Hoghilag se află în extremitatea nord-estică a judeţului Sibiu.
Teritoriul administrativ al comunei se încadrează în Podişul Transilvaniei, în subdiviziunea denumită Podişul Târnavelor.

Satul Hoghilag (în dialectal săsesc Halwelajen, Halvelâjn, în germană Halvelagen, Halwelagen, Halwelegen, Halwelägen, Helvlegen, Halwlagen, în maghiară Holdvilág, Nagyholdvilág) este reședința comunei cu același nume. Satul este situata la 79 km de municipiul Sibiu și la 2 km de orașul Dumbrăveni. Cea mai veche atestare documentară a satului Hoghilag este într-un document din 1335, care se referă la un preot, pe nume Johanes, din Archidiaconatul Târnavei. În jurul anului 1900, mare parte din locuitorii sași au emigrat în America, în special pentru a lucra în oțelăriile și fabricile de mezeluri din Chicago și Detroit. Din istoria Hoghilagului face parte și orga bisericii din sat, construită în 1810 de Samuel Joseph Maetz și care a fost restaurată în Germania, și apoi mutată la Academia de muzică din Cluj.

Satul Prod, mai demult Prud (în dialectal săsesc Prudn, în germană Pruden, Proden, în maghiară Prod, Pród) este un sat situat la 7 km nord-est de localitatea Hoghilag, reședința comunei din care face parte satul Prod. Anul primei atestări scrise datează din 1348. În punctul numit de localnici Buchfeld, situat pe o terasă dominantă, se află urme de fortificaţie, la 1 km sud de sat. Materialele ceramice descoperite la faţa locului aparţin culturii Coţofeni. De asemenea, pe teritoriul satului, fără precizări topografice, s-au descoperit un topor de amfibolit şi o piatră de ascuţit din şist cuarţitic din epoca neolitică, iar în Vii s-au găsit monede romane, fără a se fi stabilit cronologia lor. Pe teritoriul satului s-a descoperit și o statuetă de bronz, din epoca romană, reprezentând un urs. Aici se pare că a existat şi un vicus, care se află cu 2 km înainte de intrarea în Prod, dinspre Dumbrăveni.

Satul Valchid, mai demult Văltit (în dialectul săsesc Waldhâdjn, Vâldhädjn, în germană Waldhütten, în maghiară Váldhíd) este situat în valea unui mic afluent al Târnavei Mari. Așezarea din Valchid își datorează prima apariție documentară unui incident nu prea onorabil: în 1345, țăranii din Valchid au fost interogați în procesul prădării greavilor sa;I din Curciu și din alte sate aparținând micilor comune învecinate, Roandola și Noul Săsesc. În hotar au fost semnalate de către Draşovean urme eneolitice ale culturii Petreşti. La Sud de colina Haveş, apele pârâului Valchid au dezvelit fragmente ceramice celtice lucrate la roată şi dacice lucrate la mână din secolele II-I î.Ch.

MEDIAȘ

Municipiul Mediaş este astăzi al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu şi avea la ultimul recensământ o populaţie de 63.203 locuitori. Structura municipiului Mediaş reflectă încă multietnicitatea. Spaţiul este locuit deopotrivă de români (53.376 de locuitori), maghiari (6.554 de locuitori), romi (1.959 de locuitori), germani (1.150) şi alte naţionalităţi (114 locuitori). Are un sat aparținător – Ighișu Nou, care abia mai măsoară circa 1.300 de locuitori. Municipiul Mediaş este aşezat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare, la o distanţă de 39 de kilometri de Sighişoara, 41 de kilometri de Blaj. La 18 km de Mediaş se găseşte staţiunea balneoclimaterică Bazna, atestată documentar din anul 1302. Distanţa din Mediaş până în municipiul reşedinţă de judeţ, Sibiu, măsoară 55 km. Mediaşul este străbătut de drumurle naţionale DN 14 şi DN 14 A, iar feroviar, municipiul Mediaş face face legătura directă cu oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Budapesta şi Viena. Prima menţiune documentară a Mediaşului datează din 3 iunie 1267, într-un act emis de cancelaria episcopală a Transilvaniei, prin care episcopul Petru de Monoszló reglementa dările ce urmau a fi plătite Episcopiei catolice de Alba Iulia de comunităţile săseşti din zona Mediaşului. Conform precizărilor actului, s-au prezentat în faţa episcopului Transilvaniei „omnes sacerdotes de Mediesh, anume „Walterus decanus de villa Echelini (Aţel, n.n.), Johannes de Berthelm (Biertan, n.n.), Henricus de villa Rihuini (Richiş, n.n.), Petrus de Musna (Moşna, n.n.), Adam de villa Medies (Mediaş, n.n.), Siffridus de monte Mariae (Brateiu, n.n.), Henricus de Sarus (Şaroş pe Târnave, n.n.) et Theodoricus de Copus (Copşa Mare, n.n.)h. Chiar dacă documentul episcopal din 1283 nu face o referire directă şi explicită la ţinutul Mediaşului, enumerarea localităţilor incluse în arealul menţionat sub denumirea de Medies, ne arată, fără dubii, că este vorba de o regiune geografică.

MOȘNA

Moșna, alte denumiri: Meșindorf sau Mojna (în dialect sasesc Meschn, Maešn, în german Meschen, Moschen, în maghiara Muzsna, Szászmuzsna sau Muzsna) este situată în partea de nord a județului Sibiu pe Valea Hârtibaciului. În cel mai vechi document care se referă la localitățile săsești din zona Târnavelor, datat în anul 1283, apare menționat numele preotului din Moșna (Petrus). Satul Moșna a aparținut începând cu anul 1876 de Comitatul Târnava Mare din Regatul Ungariei apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică, Moșna aparținea județului Târnava Mare, iar din 1968, odată cu desfințarea Regiunii Autonome Maghiare, de actualul județ Sibiu.