Arhiva
Evenimente

Data:

Sibiu Prezentare generala

SIBIU 

Este oraşul în care este atestat primul spital atestat în 1292, este oraşul în care Conrad Haas a creat racheta în trepte, oraşul în care s-au deschis primul teatru şi primul muzeu din România, este oraşul care a deţinut în premieră pentru România titulatura de Capitală Culturală Europeană, în anul 2007. Despre Sibiu se pot spune infinite poveşti, unele istorice, altele de suflet, odată ce te plimbi prin turnurile lui, odată ce-i cobori scările sau te laşi privit de ochii din acoperişuri.

Pe scurt, povestea Sibiului este următoarea: prima menţiune documentară datează din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea confirmă existenţa prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, iar de-a lungul timpului aşezarea a fost cunoscută sub diferite nume: Hermannsdorf, Hermannstadt, Sibiu etc. 

Perioada medievală a fost una de maximă înflorire pentru cetate: atunci au fost ridicate fortificaţiile şi edificiile importante, atunci viaţa economică a luat avânt: primele statute ale breslelor indică faptul că în 1376 existau 19 bresle cu 25 meserii, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-a ajuns la 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40 de bresle.

Nu au lipsit nici evenimentele de foc şi sânge: Sibiul a fost asediat de turci, a fost implicat în evenimentele legate de campaniile lui Mihai Viteazu, a fost asediat între 1601-1603 de trupele lui Sigismund Báthory etc. Românii din Sibiu s-au implicat apoi în lupta pentru emanciparea acestei naţiuni: aici a fost înfiinţată Asociaţiunea ASTRA, aici şi-a deschis lucrările Dieta Transilvaniei.

Astăzi, Sibiul se defineşte ca un spaţiu al multiculturităţii şi multietnicităţii: are 155.000 de locuitori permanenţi, aceştia fiind români, saşi, maghiari, romi etc. De mare importanţă în edificarea cetăţii sunt etnicii germanii, descendenţi ai coloniştilor saxoni care au emigrat în secolul al XII-lea din zona Luxemburg, Lorena, Alsacia. În veacul al XIX-lea un nou val de colonişti, landlerii, s-au aşezat în Sibiu, mai precis în Neppendorf. 

Pentru dezvoltarea oraşului există câteva repere istorice ce trebuie menţionate: 1292- este atestat primul spital din România, 1380 –prima atestare a unei scoli din România, 1494 -se deschide prima farmacie din România, 1534- prima moara de hârtie din România, 1544-la Sibiu se tipăreşte prima carte în limba româna din Ardeal, 1551-Conrad Haas experimentează prima racheta în trepte din lume, 1671 -în jurul Sibiului se descoperă gazul metan, 1782- chimistul Franz Joseph Müller descoperă telurul, 1817- se deschide Muzeul Brukenthal, primul muzeu din România, 1852- apare Telegraful Român, cel mai vechi ziar din sudul Europei cu apariţie neîntreruptă, 1859 -Podul Minciunilor este primul pod din fontă din România, 1875- prima fabrica de maşini unelte din Transilvania, 1895 -se publică prima Enciclopedie din România şi a treia din Europa, 1904- Sibiul este al doilea oraş din Europa care introduce tramvaiul electric, 1928- s-a deschis prima gradina zoologică din România, 1989 -Sibiul este al doilea oraş din ţară care s-a ridicat împotriva comunismului. Astăzi, municipiul Sibiu, oraşul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, este unul din cele mai importante oraşe din Transilvania.

Zona Sibiu

CISNĂDIE 

Oraş situat în partea de sud a judeţului Sibiu, Cisnădie (Heltau) se întinde la poalele Muntelui Măgura, într-o zonă pitorească, presărată cu pajişti, terenuri agricole şi păduri. Teritoriul său este amplasat la altitudini cuprinse între 440 şi 520 m. Cadru istoric şi cultural În arealul oraşului au fost descoperite urmele unei aşezări din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului, ce aparţin Culturii Coţofeni (2500-1800 î.Hr.), specifică perioadei de trecere de la neolitic la epoca bronzului, precum şi un tezaur alcătuit din 502 monede greceşti din bronz. Localitatea a fost întemeiată de coloniştii saşi la mijlocul secolului al XII-lea, sub numele de Rivetel.. Aceasta a fost menţionată documentar pentru prima oară în 1204 (într-un document emis de regele Emeric al Ungariei), iar în 1323 a căpătat statutul de civitas. Ca şi majoritatea localităţilor din zona Sibiului, Cisnădie a fost devastată de tătari în 1241 şi distrusă parţial de invazia otomană din 1493. Începutul breslelor datează din 1457, când se organizează cea a făuritorilor de seceri şi coase, vândute şi dincolo de hotarele Transilvaniei. Aceasta va fi urmată curând de şelari, olari, curelari şi în special de puternica breaslă a postăvarilor, a căror activitate a constituit, multă vreme, principala activitate a locuitorilor oraşului. De altfel la Cisnădie s-a înfiinţat prima şcoală textilă din Transilvania (1888), iar până în 1918 au funcţionat aici 24 de fabrici de textile. Pentru oraş a rămas reprezentativă ramura textilă(stofe de lână, covoare pluşate, ţesături de mătase) până în iua de azi. În 1494 Cisnădie a primit dreptul de a ţine târg anual, iar din 1500, două târguri pe an. În 1806, Cisnădie a căpătat din partea împăratului austriac Francisc vechiul drept de a avea bâlci. În 1817, împăratul Francisc împreună cu soţia vizita această localitate şi se arăta impresionat de bogăţia şi calitatea postavului pe care îl producea. În 1948, Cisnădie a fost declarat oraş.

Ca urmare a îndelungatei sale existenţe şi a unei vieţi urbane timpurii, aspectul edilitar de astăzi al localităţii prezintă câteva caracteristici aparte. Interes deosebit prezintă oraşul vechi, cu străduţe înguste şi întortocheate, care se întâlnesc toate în piaţa centrală. Casele din Cisnădie au fost construite după anul 1800 şi între anii 1900-1940, în stil gotic specific caselor ţărăneşti săseşti din Transilvania. Cele mai vechi (ridicate înainte de 1900), au un front îngust la stradă- latura mică a clădirii - şi o orientare vestică. Casele prezintă două sau mai multe ferestre la stradă, acoperiş în două ape, cu lucarne în formă de ochi de pisică. Intrarea în casă se face pe latura mare, prin curte (intrări cu o arcadă).

Cisnădioara (Mächelsbärch, Michelsberg, Michaelsberg, Michelsdorf, Kisdisznód).Un act de donație din anul 1223 este prima atestare documentară a Cisnădioarei; prin acesta, bazilica fortificată din deal era donată mănăstirii de la Cârța de către Magister Goulinus. Săpăturile arheologice vorbesc însă despre o așezare mult mai veche, din perioada Latene, aflată pe același deal.

CRISTIAN 

Cu aproape 4.000 de locuitori, satul Cristian formează singur o comună. Este atestat documentar în anul 1223, când în descrierea limitelor de hotar ale localităţii Cisnădioara apare Insula Christiana. Astfel, de-a lungul veacurilor, aşezarea a fost cunoscută sub numele Insula Cristiani, Kereszténysziget, Großau, Au, Grisaa, Grusaa. Se presupune că localitatea a fost colonizată la cererea regelui Ungariei Géza II, în cursul primului val de colonizări, între 1141-1161. Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi mult mai vechi ale locuirii oamenilor în acest perimetru: un răzuitor din neolitic, materiale ceramice din epoca bronzului timpuriu; de asemenea se pare că pe teritoriul localităţii s-a aflat o aşezare Coţofeni, precum şi una daco-romană. Cele mai multe date despre istoricul localităţii provin din ultimii 500 de ani, tot acest răstimp fiind unul cu multe încercări pentru oamenii stabiliţi aici. Astfel, în 1493, satul a fost incendiat de turci, în 1529 - de ostaşi ai boierului muntean Drăgan, în 1553, 1721 populaţia a fost decimată de epidemiile de holeră şi de ciumă; la mijlocul secolului al XVII-lea, satul a fost invadat de tătari şi incendiat din nou. În secolul al XVIII-lea ajung în sat imigranţi colonizaţi, adică protestanţii ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană şi care fuseseră deportaţi în Transilvania. În ianuarie 1945 populaţia de etnie germană din sat a fost deportată în URSS: în jur de 350 de oameni au fost ridicaţi din casele lor şi aproximativ 50 au murit în timpul deportării. Ultimii supravieţuitori s-au întors acasă în 1952. În 1974, în Cristian trăiau peste 2600 de saşi, în 1989- mai erau vreo 1800, iar astăzi populaţia de etnie germană abia mai numără câteva zeci de persoane.

SLIMNIC 

Localitatea Slimnic, mai vechi Slâmnic (în germană Stolzenburg, în maghiară Szelindek, Nagyszelindek, în dialectul săsesc Stulzembrich, Stűltsembriχ)este situată în sud-vestul podișului Transilvaniei, fiind străbătută de râului Șarba – un afluent al râului Slimnic și al acestuia. Satul se află aproape în centrul județului Sibiu.

APOLDU DE JOS 

Pe teritoriul localității Slimnic, în locul numit: Șanțul Satului, la Marginea pădurii cetății, la Socebeul, la șanțul umed și altele – au fost găsite multe obiecte arheologice, care au fost datate începând din epoca bronzului timpuriu până în epoca romană. De asemenea au fost găsite urme de așezări (la Cetatea Veche, la Schelzental) fiind datate în epoca fierului (cultura geto-dacică respectiv cultura dacică).Așezarea romană, de localnici mumită Șarba-Stempen, este datată la secolul I Șarba - La Saivane fiind datată la sfîrșitul secolului al II-lea. Prin stabilirea coloniștilor sași pe teritoriul Slimnicului în a două jumătate a secolului al XII-lea, atestată pentru prima dată în anul 1282, localitatea Slimnic devine una dintre cele mai importante componente al scaunului Sibiu, menită să apere drumul între Mediaș (Mediasch) și Sibiu. În anul 1394 este documentată școală populației germane, fiind condusă de directorul Allexius până în anul 1409; el îndeplinea și funcția de notar în sat.

Principala ocupație a populației este agricultura și creșterea animalelor. Meseria fierăritului a jucat un rol important în localitatea Slimnic, de aceea în stemă comunei este prezentată și o potcoavă trecută prin inele.

ȘELIMBĂR 

Comuna Șelimbăr este situată pe Drumul Național 1 Sibiu – Făgăraș – Brașov, la 5 kilometri de municipiul Sibiu. Pe partea dreaptă a șoselei, în dreptul kilometrului 311, pe o ridicătură – o movilă, se află inscripția care atrage atenția că, în 1599, în apropierea acestui loc, s-a desfășurat o bătălie istorică, condusă de Mihai Viteazu. Drumul Național 1 trece prin satul Veștem, iar la kilometrul 299 se îndreaptă spre Vest, în direcția Avrig – Făgăraș – Brașov. Aici se întâlnește cu DN 7 care duce prin Valea Oltului, spre Râmnicu-Vâlcea. Comuna Șelimbăr se învecinează la nord cu municipiul Sibiu, la sud cu comunele Sadu și orașul Tălmaciu, la est se învecinează cu orașul Avrig, la nord-est cu Roșia, iar la vest cu orașul Cisnădie. Comuna are 4 sate aparținătoare: Șelimbăr, reședința, dar și Veștem, Bungard și Mohu.

Șelimbăr este un sat situate în partea centrală a județului Sibiu și aparține de comuna cu același nume. Satul este situat pe cursul râului Sebeș, la o distanță de 5 km de orașul reședință, Sibiu. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul Șelimbărului au dovezit urme ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri. În 1971, pe una din terasele râului Sebeș s-a descoperit o unealtă de silex de culoare cenușie, cu detalii de prelucrare ce o plasează în epoca mousteriană a paleoliticului mijlociu. Între sat și drumul Sibiu - Nocrich, a fost observate urmele unui drum roman, descoperindu-se șo râșniță romană și un catillus. Între Șelimbăr și Bungard s-a descoperit un depozit de unelte și arme de fier datând din prima jumătate a secolului al XIII-lea, care mai conținea și o cană liturgică de bronz în formă de cap de bărbat, folosită în ritualurile cultului catolic. Datorită unor piese semiprelucrate ca lămpi și butoane de spadă, finisate parțial, găsite în acest depozit se pare că este vorba despre un atelier ce a fost distrus sau abandonat în urma invaziei tătare din anul 1241. Cu toate acestea, prima atestare scrisă a Șelimbărului datează din anul 1323. În anul 1599, în octombrie, aici a avut loc, sub comanda voievodului Mihai Viteazu, Bătălia de la Șelimbăr. Au căzut, atunci, peste 2.000 de soldați, 1.000 au fost luați ostateci și au fost capturate 45 de tunuri și mai multe steaguri.Bătălia s-a dat împotriva armatei conduse de Andrei Bathory, reușindu-se înlăturarea acestuia și totodată scoaterea Transilvaniei din sistemul politic polon. Prima atestare documentară datează din anul 1323. Satul Șelimbăr a aparținut până în anul 1876 de Scaunul Sibiului, cea mai importantă unitate administrativă a sașilor transilvăneni.

Bungard, (în dialectul săsesc Bangert, Bengert, în germană Baumgarten în trad. "Grădina cu Pomi", în maghiară Bongárd, Bonyárd), este un sat în partea de centrală a județului Sibiu și aparține de comuna Șelimbăr. Bungard a fost atestat pentru prima data în anul 1429. Numele satului vine de la cuvântul baumgarten. Tradiția spune că aici erau grădinile boierilor diin Sibiu. Locuitorii erau în majoritate ortodocși, locuitorii sași fiind numiți schei. Aceștia au fost asimilați prin căsătorie.

Mohu (în dialectul săsesc Moichen, Moiχen, în germană Moichen, Maichen, în maghiară Móh, Moha) este un sat care aparține de comuna Șelimbăr. Prima atestare documentară datează din 1494.

Veștem, (în dialectul săsesc Vestn, în germană Westen, alternativ Westendorf, în trad. "Satul de la Vest", în maghiară Vesztény, Vejtény), este un sat care aparține comunei Șelimbăr. Acesta are ca an al primei atestări anul 1468. În 1765, satul a fost militarizat în întregime și a făcut parte din Compania a VI-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat, al cărui sediu a fost până în 1851, când a fost desființată.